Până la finalul lui 2022 ar putea fi deschisă circulația pe primul tronson de pe autostrada de centură a Capitalei A0, primul tronson de pe segmentul sudic, potrivit promisiunilor de la Transporturi. Mai exact vorbim de circa 10 km de autostradă între DN5 și DN6, o parte din al doilea lot de pe partea de sud acolo unde constructor este o firmă din Turcia.
Până la finalul lui 2022 ar putea fi deschisă circulația pe primul tronson de pe autostrada de centură a Capitalei A0, primul tronson de pe segmentul sudic, potrivit promisiunilor de la Transporturi. Mai exact, circa 10 km de autostradă între DN5 și DN6, o parte din al doilea lot de pe partea de sud acolo unde constructor este o firmă din Turcia.
Drumurile de interes național ce reprezintă variante de ocolire a municipiilor vor putea fi trecute din proprietatea administrației centrale în cea a primăriilor în mod automat, la cererea acestora din urmă, fără să fie nevoie de hotărâri de guvern în acest sens pentru fiecare obiectiv în parte. Senatorii majorității de guvernământ au adoptat marți un proiect de lege în acest sens.
Mai mulți parlamentari PSD au elaborat un proiect de modificare a legislației privind drumurile publice, care prevede că drumurile de interes național ce reprezintă variante de ocolire a municipiilor pot constitui proprietate publică a unităților administrativ teritoriale și pot fi trecute din proprietatea administrației centrale în cea a primăriilor în mod automat, la cererea acestora din urmă, fără să fie nevoie de hotărâri de guvern în acest sens pentru fiecare obiectiv în parte.